Societatea de Obstetrica Ginecologie din Romania


Asociatia Romana de Urologie


Societatea de Uroginecologie din Romania




Sunt din ce in ce mai multe probe care indica faptul ca simptomele vezicii hiperactive sunt asociate cu un risc crescut de caderi si fracturi, infectii de tract urinar, iritatii si infectii  ale pielii, tulburari de somn si depresii. Aceste conditii care coexista pot nu numai sa creeze probleme aditionale de sanatate pentru pacientul/pacienta cu OAB, dar de asemenea pot ridica costul total al tratamentului (7).

Investigatorii considera frecventa urinarii, nocturia si mai ales graba spre toaleta pentru a evita incontinenta imperioasa ca fiind cele mai probabile pentru a explica riscul crescut de accidentare ce poate avea ca finalitate fracturile.

Asadar, in tratamentului sindromului OAB, pe langa medicii de familie, este necesara o echipa complexa din care sa faca parte urologi, ginecologi, dermatologi, neurologi si chiar medici ortopezi (2).

O analiza a datelor apartinand Programului Medicaid California 1996-97 a subliniat faptul ca 22,5% din pacientele cu OAB au primit tratament pentru infectii de tract urinar si aproximativ 8% pentru infectii ale pielii (8).

Conduita terapeutica 
Sindromul vezicii hiperactive (OAB) afecteaza intre 50 si 100 milioane de pacienti in lumea intreaga, mai frecvent decat diabetul sau ulcerul peptic si la fel de frecvent ca astmul si bronsita acuta (9).

In ciuda acestui lucru, un mare numar de paciente/pacienti raman netratati datorita prejudecatilor care mai persista dar si datorita lipsei intrebarilor tinta legate de urinare cu ocazia consultatiilor de rutina. Gasirea tratamentului adecvat pentru OAB este o mare provocare avand in vedere impactul acestor simptome asupra calitatii vietii. Pe de alta parte, in tratamentul prescris de medic trebuie gasit un echilibru intre eficacitatea tratamentului si tolerabilitatea lui, cu intentia de a-l prelungi cat mai mult, avand in vedere ca OAB este o afectiune cronica, o conditie handicapanta care necesita terapie de lunga durata (10). Instituirea tratamentului, conform celui de-al II-lea Congres de Incontinenta din 2002, se impune cand simptomele afecteaza calitatea vietii, viata sociala, activitatea de zi cu zi. Trebuie sa existe si dorinta pacientelor de a se pregati pentru o evaluare riguroasa a mictiunilor, dispuse sa isi educe vezica, sa faca terapie comportamentala, toate asociate sau nu cu terapia medicamentoasa, intr-un cuvant, respectarea indicatiilor medicului curant.

De subliniat ca exista paciente care au OAB si care urmeaza sfaturi neprofesioniste, folosind diverse metode oclusive uretrale fie in uretra fie in afara ei pentru a bloca scurgerea de urina. Aceste metode nu pot vindeca boala si in plus pot pune in pericol chiar viata acestor bolnave prin producerea de infectii urinare severe.

Asadar, tratamentul de baza al OAB este unul medicamentos ce presupune reducerea frecventei si amplitudinea contractiilor muschiului vezical (detrusorului) in scopul evitarii simptomelor care definesc sindromul de vezica hiperactiva. Tratamentul medicamentos ramane principala arma terapeutica, la cel chirurgical recurgandu-se doar in situatiile in care tratamentul medicamentos nu da rezultate sau in cazurile impuse de prezenta unor boli asociate.

Un element foarte important in perspectiva tratamentului il reprezinta detectarea pacientilor/pacientelor cu OAB si incontinenta. Am putea fi tentati sa le indicam interventie chirurgicala ceea ce ar putea fi o greseala mai ales daca este asociat si un detrusor hiperactiv (DO). Pe de alta parte, trebuie sa retinem ca pacientii/pacientele cu OAB fara incontinenta nu sunt in mod obligatoriu cu forme mai usoare de OAB, comparativ cu pacientii/pacientele care au OAB, dar cu incontinenta. Concluzia care se impune este ca acesti pacienti/paciente cu OAB continent trebuie tratati cu aceeasi atentie ca si cei cu OAB incontinent (11) .
 

Referinte
1. Abrams P, Cardozo L, Fall M, Griffiths D, Rosier P, Ulmsten U, et al. The standardization of terminology of lower urinary tract function: report from the Standardization Sub-Committee of the International Continence Society. Neurourol Urod 2002;21:167-78. 2. Chapple CR, Rechberger T, Al-Shukri S, Meffan P, Everaert K, Huang M and Ridder A on behalf of the YM-905 Study Group. Randomized, double-blind placebo-and (…)-controlled trial of the once-daily (…) in patients with symptomatic overactive bladder. BJU Int 2004 (93); 303-310. 3. Martin C. Michel, de la Rosette Jean JMCH, Maria Piro, Tim Schneider. Comparison of symptom severity and treatment response in patients with incontinence and continent overactive bladder. E Urol 48 (2005) 110-115. 4. Thüroff JW. OAB evidence from the Urologist’s perspective. E Urol Suppl 2 (2003) 10-15. 5. Bumbu G, Maghiar TT, Orsolya M, Coltoiu V, Rahota B, Kolumban S, Leahu S, Bumbu A, Berechet M, Borza C, Anghelus A. Screening – incontinence, voiding dysfunctions, prolapse. Ro J Urol 2006;4(3):44-8. 6. Stewart WF, Van Rooyen JB, Cundiff GW, Abrams P, Herzog AR, Corey R et al. Prevalence and Burden of overactive bladder in the United States. World J Urol 2003;20;327-36. 7. Wagner TH, Hu TW. Economic costs of urinary incontinence in 1995. Urology 1998;51:355-61. 8. Brown JS, McGhann WF, Chokrovery S. Comorbidities associated with overactive bladder. Am J Manage Care 2000a;6(Suppl):S574-9. 9. Kelleher C, Cardozo L, Chapple CR, Haab F, Ridder AM. Improved quality of life in patients with overactive bladder symptoms treated with (…). BJU Int 2005 (95); 81-85. 10. Chapple CR, Martinez-Garcia R, Selvaggi L, Toozs-Hobson P, Warnack W, Drogendijk T, Wright DM, Bolodeoku J. A comparison of the efficacy and tolerability of (…) and extended release (…) at treating overactive bladder syndrome: results of the STAR trial. E UROL 48 (2005) 464-470. 11. Jüneman KP, Halaska M, Rittstein T, Mürtz G, Schnabel F, Brünjes R, Nurkiewicz W. (…) versus (…): efficacy and tolerability in patients with overactive bladder. E Urol 48 (2005) 478-482.


Presedintele Societatii Romane de Continenta
Profesor Doctor Gheorghe Bumbu



« inapoi