Societatea de Obstetrica Ginecologie din Romania


Asociatia Romana de Urologie


Societatea de Uroginecologie din Romania




Vezica hiperactiva este o boala cu o simptomatologie complexa in care pe prim plan se gaseste imperiozitatea mictionala asociata sau nu cu incontinenta urinara de efort si polachiuria sau nocturia. Se exclud infectiile si alte patologii ale aparatului urinar inferior.

Aceasta suferinta o regasim in populatia generala in jurul valorii de 16-17% cu o pondere crescuta la sexul feminin. La categoria de varsta de peste 60 de ani aproximativ 50% dintre femei prezinta aceasta forma de boala comparativ cu doar 8% dintre barbati care acuza aceasta afectiune. Incidenta creste odata cu varsta.
Clinic pacientii acuza imperiozitatea mictionala exprimata printr-o senzatie acuta de a urina asociata cu pierderea involuntara a unor cantitati variabile de urina accentuata sau nu de efort fizic, tuse, ras, act sexual. Stresul determinat de situatia jenanta de a nu ajunge in timp util intr-un spatiu adecvat declanseaza la aceste persoane o componenta psihica cu repercusiuni sociale, ocupationale, familiale si nu in ultimul rand sexuale. In timp se instaleaza depresia, alterarea calitatii somnului datorita nocturiei(urinarea frecventa in timpul noptii) care se asociaza cu somnolenta in timpul zilei, cu scaderea productivitatii muncii sau cu traumatisme datorita neatentiei si a grabei de a ajunge la toaleta.

Vezica hiperactiva asociata sau nu cu incontinenta urinara de efort se datoreaza cresterii activitatii musculaturii vezicii urinare la stimulul fiziologic declansat fie de catre umplerea vezicii cu urina fie datorita unei dissinergii vezico-sfincteriene.
Adresarea pacientilor la medic este obligatorie, pentru ca in functie de diagnostic se poate institui o conduita corecta, medicala initial, chirurgicala in ultima instanta.
Tratamentul medical asociat cu un regim de viata adecvat, cu o gimnastica de fortificare generala dar si locala la nivelul planseului pelvi-perineal aduce beneficii majore asupra calitatii vietii acestor bolnave.

Exista o serie intreaga de substante cu actiune benefica asupra musculaturii vezicii urinare si a detrusorului vezical ce regleaza adaptarea volumetrica a acesteia cu scaderea numarului mictiunilor si a imperiozitatii acestora. In perioada de perimenopauza, crearea unui echilibru hormonal creste rata de succes a tratamentului medical.Adresarea tardiva a pacientelor la medic agraveaza simptomatologia, fapt care impune o educatie sanitara adresata acestor categorii de paciente, care poate fi realizata de catre medicii de familie si de specialitate: ginecologi sau urologi.




Profesor Doctor  Florentina Pricop
Medic primar obstetrica-ginecologie
UMF Gr. T. Popa
Iasi



« inapoi