Societatea de Obstetrica Ginecologie din Romania


Asociatia Romana de Urologie


Societatea de Uroginecologie din Romania




Vezica urinară hiperactivă (OAB) este o stare patologică a organismului caracterizată prin urgență micțională cu sau fără incontinență de urină asociată cu polachiurie diurnă și nocturnă în absența unor factori locali sau metabolici.
Definiția  de mai sus a fost elaborată în 2002 de Societatea Internațională de Continență Urinară pentru a caracteriza această suferință clinică încă imperfect cunoscută, dar de care suferă aproximativ 17% din populația globului trecută de 18 ani, indiferent de sex.


Elemente fiziopatologice

Cu toate că fiziopatologia stării este încă imperfect cunoscută, până astăzi sunt recunoscute ca determinante următoarele elemente fiziopatologice:
1. modificarea căii senzoriale cu hiperactivitatea fibrelor C nemielinizate aferente (în mod normal în stare latentă de funcționare) datorită creșterii concentrației factorului neuronal de creștere (N.G.F.) și activării receptorilor p2x3 prin creșterea ATP-ului datorită scăderii activității ATP-azei.
2. modificarea în căile neuronale atât la nivelul măduvei spinării (dominanta căii senzoriale subpontine asupra celei medulo-ponto-corticale) cât și la nivel cortical (lob frontal).
3. modificarea activității nerv parasimpatic – celule musculare vezicale (miocite) prin:
a. cuplaj electric mai bun între miocite
b. existența și a neurotransmițătorilor noncolinergici (A.T.P. crescut prin scăderea A.T.P.-azei)
c. diminuarea concentrației serotoninei interneuronale


Evaluarea bolnavului cu OAB

În primul rând vor fi excluse toate bolile care pot mima prin simptomatologia urinară de stocare V.U.H.A.: obstrucția subvezicală, infecția urinară, litiaza vezicală, corpii străini intravezicali, tumorile vezicale și bolile neurologice. Mijloacele prin care se realizează acest lucru sunt: anamneza, examenul neurologic, urologic, ginecologic, examenul de urină și ecografia.
În cazuri selecționate se va recurge la urografie, T.C., RMN, endoscopie.
La bolnavii numai cu V.U.H.A., severitatea simptomelor și impactul acestora asupra calității vieții vor fi evaluate prin chestionare validate pe plan național.


Tratamentul

Netratată vezica urinară hiperactivă are evoluție lent progresivă spre agravare, diminuând astfel calitatea vieții bolnavului. 
Tratată, starea se ameliorează, adesea simptomele dispărând complet pentru mai mulți ani. Lungimea perioadei de tratament se corelează de regulă cu momentul reapariției suferinței clinice. Intervalul minim de tratament recomandat pentru a avea ameliorarea sau dispariția simptomelor pentru 1-2 ani este de 6 luni.
Întotdeauna se începe cu tratamentul medicamentos (farmacoterapie) utilizând medicamente care blochează cu selectivitate variabilă receptorii muscarinici (colinergici) M1-M5. Acești receptori  există și în afara vezicii urinare, la nivelul glandelor salivare, mușchilor ciliari și SNC. Blocarea neselectivă chiar  în grad variabil a receptorilor muscarinici M1-M5, provoacă de regulă efecte secundare supărătoare pentru care o parte importantă din bolnavi abandonează tratamentul (uscăciunea gurii prin diminuarea salivației, tulburări de vedere prin blocarea nervilor ciliari, constipație și stare de oboseală). Blocarea selectivă a receptorilor M2 și M3 localizați numai la nivelul vezicii urinare (prin terapie moderna) reduce aparția acestor efecte secundare, făcând tratamentul mult mai acceptat de bolnav.
Terapia comportamentală cuprinde: schimbarea stilului de viață (scădere ponderală pentru cei care sunt obezi, gimnastică medicală) și reeducarea vezicii urinare prin amânarea voită a micțiunilor cu câteva secunde, contracții voluntare a mușchilor perineali (ex: 10 contracții succesive de 10 ori pe zi timp de 10 luni) etc.. Terapia  comportamentală atent efectuată poate duce la obținerea unor rezultate clinice aproximativ egale cu cele obținute prin tratamentul antimuscarinic. Asocierea acestor două mijloace terapeutice asigură rezultate mai bune decât fiecare tratament efectuat singular.



« inapoi